
# Deteriorarea și vechimea anvelopelor
Înlocuirea anvelopelor
Lucruri pe care trebuie să le știți despre vechimea anvelopelor
O întrebare des întâlnită despre întreținerea anvelopelor se referă la durata de exploatare. După cât timp trebuie înlocuite anvelopele?
Răspunsul depinde de diferiți factori, printre care se numără stilul de condus, profilul benzii de rulare a anvelopei, clima de la nivel regional, condițiile de drum și frecvența utilizării mașinii.
Dumneavoastră, șoferul, sunteți un alt factor. Așa cum se întâmplă în ceea ce privește restul autovehiculului, aveți un rol esențial în îngrijirea și întreținerea anvelopelor de pe roți; cu cât aveți mai multă grijă de ele, cu atât vor dura mai mult. De asemenea, aveți răspunderea de a decide când este momentul să înlocuiți anvelopele uzate cu anvelope noi.
Utilizați următoarele instrucțiuni pentru a evalua durata maximă de viață a anvelopelor dumneavoastră. Dacă nu găsiți toate răspunsurile dorite în acest articol, încercați să consultați un specialist de la distribuitorul local de anvelope; va fi mai mult decât bucuros să vă ajute.

Cum puteți îngriji anvelopele pentru a le prelungi durata de viață
Continental construiește și proiectează anvelope în așa fel încât acestea să ofere mii de kilometri de utilizare în condiții excelente. Obțineți beneficii maxime de pe urma anvelopelor, având grijă să evitați deteriorarea cauzată de utilizarea necorespunzătoare, care ar putea scurta durata lor de viață.
Condițiile la care vă supuneți anvelopele în timpul utilizării zilnice - presiunea de umflare, sarcina, viteza, accidentele rutiere etc. - sunt esențiale pentru durata de viață. Un rol central este îndeplinit și de rotirea periodică și de depozitarea corectă a anvelopelor. Însă deoarece condițiile de utilizare diferă foarte mult de la o mașină la alta și de la un șofer la altul, este imposibil să se ofere predicții universale cu privire la durata de viață a unei anvelope.

Totuși, puteți adopta o atitudine proactivă și puteți crește longevitatea anvelopei dumneavoastră printr-o întreținere adecvată. Pentru a evita cumpărarea înainte de vreme a anvelopelor de schimb, luați în considerare următoarele:
- Verificarea periodică a presiunii aerului din anvelope;
- Rotirea uniformă între anvelopele din spate și din față, de pe stânga și de pe dreapta, în funcție de modelul benzii de rulare;
- Menținerea alinierii corecte a roților și a punților;
- Verificarea benzii de rulare (1,6 mm este limita legală);
- Inspectarea anvelopelor pentru a depista semne vizibile de uzură sau de deteriorare;
- Acordați atenție calității drumului în timp ce conduceți.
Verificarea vechimii anvelopelor
Iată un mod simplu în care puteți determina vârsta anvelopelor; aceasta este înscrisă pe flanc! Puteți calcula vârsta fizică a oricărei anvelope auto, examinând marcajele de pe flancul anvelopei, urmând simbolul „DOT”:
- Ultimele patru cifre indică data fabricării anvelopei, indicându-se săptămâna cea mai apropiată.
- Primele două din aceste patru cifre identifică săptămâna cea mai apropiată de data fabricației (de la „01” la „53”).
- Ultimele două cifre specifică anul de fabricație.
De exemplu, o anvelopă cu DOT XXXXXXX2714 are o dată de fabricație din săptămâna 27 din 2014.

Câteva lucruri de reținut despre anvelopele mai vechi
Acordați atenție următoarelor aspecte atunci inspectați marcajele de pe flanc:
- Anvelopele produse înainte de anul 2000 au trei numere în loc de patru, pentru a indica data de producție a anvelopei.
- În anii 1990, Continental a adăugat un triunghi (◄) la finalul șirului de caractere. Acest lucru a avut rolul de a distinge o anvelopă construită în anii 1990 de una fabricată în deceniile anterioare.
De exemplu, o anvelopă cu informațiile „DOT XXXXXXX274◄” a fost fabricată în săptămâna 27 din 1994.
Câți ani vor rezista anvelopele?
Continental nu are cunoștință de date tehnice care să susțină întreruperea utilizării anvelopelor după o anumită vechime. Dar, la fel ca pentru orice altă piesă a mașinii, este adevărat că vechimea contează și în ceea ce privește anvelopele.
Împreună cu alți membri ai industriei de anvelope și automobile, Continental recomandă ca toate anvelopele (inclusiv anvelopele de rezervă) fabricate în urmă cu mai mult de zece ani să fie scoase din funcțiune și să fie înlocuite cu anvelope noi.
Urmați acest sfat chiar dacă:
- Anvelopele par a fi în stare bună și par utilizabile pe baza aspectului lor exterior.
- Uzura benzii de rulare nu a depășit limita legală minimă.
Pe scurt, chiar dacă o anvelopă mai veche de zece ani ar putea părea bună pentru condus, vă recomandăm totuși să luați anvelope noi pentru mașina dumneavoastră. Șoferii nu se pot baza pe inspecția vizuală pentru a detecta fisurarea cauciucului, uzura benzii de rulare sau alte semne de deteriorare datorate vechimii. Deși anvelopele pot părea perfect funcționale, vechimea lor justifică înlocuirea.
Anumiți producători de autovehicule pot recomanda o altă vârstă cronologică la care să se înlocuiască o anvelopă. Astfel de îndrumări se datorează modului preconizat de aceștia de utilizare a autovehiculului; Continental recomandă ca șoferii să respecte aceste instrucțiuni.
Indiferent de situație, majoritatea anvelopelor probabil că necesită să fie înlocuite din cauza uzurii benzii de rulare sau din alte cauze, prioritar față de orice altă perioadă recomandată de eliminare a lor. În același timp, o perioadă de eliminare specificată nu reduce în niciun fel responsabilitatea șoferilor de a înlocui anvelopele uzate atunci este necesar.
Conținut asociat
-
2025/04/03Condusul pe ploaieCondusul unei mașini pe timp de ploaie este mult mai dificil decât condusul în condiții de vreme bună. Urmați aceste recomandări privind siguranța privind condusul în condiții de carosabil umed.Citiți mai multe
-
2025/04/03AcvaplanareAcvaplanarea este una dintre cele mai periculoase situații din traficul rutier. Aflați ce este aceasta și cum poate fi evitată dacă aveți o adâncime suficientă a benzi ide rulare.Citiți mai multe
-
2025/04/03Vârsta și DOT-ul anvelopelorDescoperiți importanța vârstei anvelopelor și semnificația codului DOT. Aflați cum să verificați data de fabricație a anvelopelor voastre și de ce este esențial să cunoașteți aceste informații pentru siguranța voastră rutieră.Citiți mai multe